Gabi Szabo: „Trebuie să avem unitate pe toate deciziile, să muncim împreună alături de sportivi, antrenori, federații, MTS, Ministerul Fondurilor Europene, Ministerul de Finanțe, Ministerul Educației”

Redactor:
Andru Nenciu
Redactor:
Marius ANGHEL
Gabi Szabo:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Gabriela Szabo, unul dintre candidații la președinția Comitetului Olimpic și Sportiv Român la alegerile din 15 noiembrie, a declarat într-un interviu acordat AGERPRES că, în cazul în care va câștiga, își propune ca România să revină în primele 20 de națiuni la Jocurile Olimpice în următorii opt ani. Contracandidatul său este președintele FR de Scrimă, campionul olimpic Mihai Covaliu. Iată câteva fragmente din interviu

MODIFICAREA LEGII SPORTULUI

„Nu COSR trebuie să aibă ca obiectiv modificarea legislativă, ci Ministerul Tineretului și Sportului în colaborare cu COSR și federațiile naționale. Eu sunt omul care am lucrat la modificările legislative și îmi doresc foarte tare să îmbunătățim această parte legislativă pentru sportul românesc. Dar rolul COSR nu este să o pună în aplicare, ci să susțină și să colaboreze cu MTS”

DESPRE EȘECUL DE LA RIO. CINE E VINOVAT

„A fost un context. Sportul românesc a excelat înainte de ’90 și după ’90 până în 2004. Se știa clar și mulți dintre conducătorii sportului românesc au atras atenția asupra faptului că Olimpiada de la Rio nu va fi așa cum ne așteptam toți, adică o ediție cu foarte multe medalii. Eu când am venit la Ministerul Tineretului și Sportului mi-am dorit să calificăm un număr cât mai mare de sportivi tocmai pentru că în acest fel și șansele la medalii mă gândeam că vor crește. Nu m-am așteptat să nu câștigăm mai multe medalii.

Eu mă gândeam să obținem opt medalii la Rio. Cert e că nu ne-am îndeplinit acest obiectiv și acum este nevoie de foarte, foarte multă muncă. Nu vreau să dau vina pe nimeni, asta este situația. De acum încolo trebuie să avem, așa cum spuneam, unitate pe toate deciziile, să muncim împreună alături de sportivi, antrenori, federații, MTS, Ministerul Fondurilor Europene, Ministerul de Finanțe, Ministerul Educației și așa mai departe. Și sunt sigură că viitorul va fi frumos în următorii opt ani”

CARE E STRATEGIA DE REDRESARE A SPORTULUI ROM|NESC

„Strategia mea se bazează pe câteva puncte extrem de clare. Unul dintre obiective este reprezentat de infrastructura sportivă. Și aici trebuie să gândim un „master plan” de dezvoltare a infrastructurii sportive la nivelul întregii țări. Pentru că baza sportivă din România este la nivelul anilor ’60-’70.

Nu s-a făcut absolut nimic decât sporadic, pe ici, pe colo, după 1990. Apoi dezvoltarea sportului de masă prin campanii de masă, lucru foarte important pentru că rolul COSR este și acela de a educa populația în spiritul olimpic. Comitetului Olimpic și Sportiv Român trebuie să fie în slujba federațiilor. Nu federațiile trebuie să fie în slujba noastră, ci COSR în slujba federațiilor. Iar împreună să muncim și să îi ajutăm să performeze alături de sportivi”

CUM ÎL PERCEPE PE MIHAI COVALIU

„Mihai este nu numai contracandidatul meu, el este un prieten și un coleg. Am petrecut foarte mult timp alături de el în cantonamente, am și concurat alături la marile evenimente sportive, am fost împreună în lotul olimpic la Atlanta și Sydney. Mihai este o persoană care îmi place foarte mult, o persoană modestă, cu calități și defecte, așa cum sunt și eu. Oricine va câștiga funcția de președinte al COSR, înainte de toate suntem colegi”

Marius ANGHEL / Redactor
Activitatea jurnalistică îi este legată exclusiv de ProSport, în redacția căruia a pășit pentru prima dată la începutul anului 2009, la Casa Presei Libere, mai întâi în ”practică”. De atunci și până în prezent este ”legat”, inclusiv sufletește, de acest ziar care a scris ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cuplu-bombă! Fostul a trădat-o cu Ramona Olaru, iar actualul și-a părăsit iubita
Cuplu-bombă! Fostul a trădat-o cu Ramona Olaru, iar actualul și-a părăsit iubita
A fost în top, dar și-a pierdut toată averea la jocurile de noroc! ”Sunați-mă! Voi fi cel mai bun”. Ce datorii are
A fost în top, dar și-a pierdut toată averea la jocurile de noroc! ”Sunați-mă! Voi fi cel mai bun”. Ce…
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini în exclusivitate
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini în exclusivitate
Florinel Coman și Darius Olaru, sub lupa ungurilor! Ce susțin maghiarii despre starurile de la FCSB
Florinel Coman și Darius Olaru, sub lupa ungurilor! Ce susțin maghiarii despre starurile de la FCSB
Ce dietă ține Inna, pentru a se menține SEXY! Care sunt alimentele la care a renunțat DEFINITIV
Ce dietă ține Inna, pentru a se menține SEXY! Care sunt alimentele la care a renunțat DEFINITIV
PRIMELE imagini din vacanța lui Irinel Columbeanu cu fiica sa. Petrec un sejur de vis la Cluj. Și nu e tot. Unde urmează să plece săptămâna viitoare! GALERIE FOTO!
PRIMELE imagini din vacanța lui Irinel Columbeanu cu fiica sa. Petrec un sejur de vis la Cluj. Și nu e…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
Petru, românul ucis în Congo de rebelii M23, era la ultima misiune și urma să vină acasă:
Petru, românul ucis în Congo de rebelii M23, era la ultima misiune și urma să vină acasă: "Era extraordinar, diferit…
Ce a găsit NASA pe exteriorul STAȚIEI SPAȚIALE INTERNAȚIONALE? Sunt VII!
Ce a găsit NASA pe exteriorul STAȚIEI SPAȚIALE INTERNAȚIONALE? Sunt VII!
Ilie Năstase a mers să îl vadă pe multimilionarul care l-a jignit incalificabil: Românul ăsta mare şi prost
Ilie Năstase a mers să îl vadă pe multimilionarul care l-a jignit incalificabil: Românul ăsta mare şi prost
”Tradus” de Livia cu Spike, Bordea vrea să-i ia în ”piept” pe amândoi! Îi caută și-n gaură de șarpe: ”Mă duc în …”
”Tradus” de Livia cu Spike, Bordea vrea să-i ia în ”piept” pe amândoi! Îi caută și-n gaură de șarpe: ”Mă…
Complet ILEGAL în propria locuință. Legea nu dă voie dacă ești proprietar sau chiriaș la BLOC
Complet ILEGAL în propria locuință. Legea nu dă voie dacă ești proprietar sau chiriaș la BLOC
"Era sânge, era casa groazei!" - Ultimele clipe din viața Rădiței, surprinse de camerele de supraveghere
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
UEFA EURO 2024, disponibil acum gratuit
UEFA EURO 2024, disponibil acum gratuit
Reacția lui Steffi Graf după ce a fost cerută în căsătorie de un român, la Cluj-Napoca VIDEO
Reacția lui Steffi Graf după ce a fost cerută în căsătorie de un român, la Cluj-Napoca VIDEO
Mbappe exclude posibilitatea de a reprezenta Franţa la Jocurile Olimpice
Mbappe exclude posibilitatea de a reprezenta Franţa la Jocurile Olimpice
Dacia lui CEAUȘESCU a ajuns la RAR 🚫 Mașina INTERZISĂ poporului român!
Dacia lui CEAUȘESCU a ajuns la RAR 🚫 Mașina INTERZISĂ poporului român!
Ce a putut să facă un mire chiar în fața invitaților. A oprit nunta și a dat-o în vileag pe soția infidelă
Ce a putut să facă un mire chiar în fața invitaților. A oprit nunta și a dat-o în vileag pe…
×